Dorinta...

Salut, bine te-am regasit.

Aceasta postare face parte din categoria  suflet. Dupa cum te-am obisnuit in postarile de acest fel, mai jos gasesti un link cu un playlist compus special pentru aceasta postare, asa ca poti apasa play.

Promit ca data viitoare voi veni cu o postare foarte interesanta si foarte complexa de realizat, dar inainte de a o face publica mai trebuie sa-mi pun cateva idei in ordine.

Dar sa nu mai stau pe ganduri.

De curand am vizionat un filmulet pe internet, la recomandarea unei prietene si mi-am dat seama ca ceea ce spunea autorul acelui filmulet eu faceam acele lucruri fara sa-mi dau seama. Atunci mi-am dat seama si totodata mi-am readus aminte ceva ce mi-a spus tatal meu cand eram copil, si anume „un om destept  este on om autodidact”. La vremea aceea nu mi-am dat seama de puterea cuvintelor lui, eram doar un copil, un neastamparat fara stare si curios. Zapaceam pe toata lumea cu intrebarile mele insistente. Ma bucur ca parintii mei au avut atata rabdare cu mine, sa-mi raspunda pe cat de mult posibil pe intelesul meu. Bunicii m-au incurajat sa desenez, ba chiar imi puneau si note pe desenele mele. Recent am dezgropat din cufarul cu amintiri desenele pe care le faceam, am ramas impresionat si cu toate astea imi aduceam aminte cum le desenam.

Intr-un tarziu mi-am dat seama de educatia ce am primit-o din partea familiei si de incarcatura emotionala ce o purta aceasta educatie. Cu toate aceste lucruri nu pot spune ca am fost un elev exemplar la scoala, am fost mediocru, iar pe masura ce cresteam mai mare eram din ce in ce mai neglijent si impulsiv. Cand am terminat cele opt clase ale scolii generale din curiozitate m-am apucat de fumat, recunosc este un viciu pe care il am si acum, dar il tin sub control.

Ce treaba are acest lucru cu subiectul postarii? Pai dupa 6 ani imi doream sa ma las de fumat, dar nu aveam motivatia necesara. Din dorinta de a cuceri inima unei fete am gasit putera de a ma lasa de fumat. Intr-un final am reusit sa o cuceresc. Am dorit sa schimb multe lucruri la mine, am devenit mai ambitios, am capatat incredere, am invatat din greselile altora formandu-mi un set de principii legate de familie. Ma bucur ca am avut prieteni are-mi spuneau ca nu pot sau ca nu sunt in stare sa devin inginer. Nu am facut decat sa-mi maresca ambitia de a finaliza ceea ce incepusem deja. Apoi a urmat o perioada foarte grea, o perioada in care nu mai aveam puterea de a termina, o perioada in care ma gandeam sa renunt, fiind ispitit de vremea frumoasa de afara. Dupa cateva luni nu mai frecventam facultatea, aveam foarte multe restante, pe care nu mai gaseam puterea de a le sustine. La scurt timp dupa ce abandonasem facultatea am trecut prin prima mea depresie si tot odata primul dezastru natural intampinat (vezi inundatiile din anul 2005 din judetul calarasi).

Sti cum se spune, o belea nu vine niciodata singura, doar ca una o facusem cu mana mea.

In toata acea primavara si vara am lucrat pe santier, intorcand betoane si carand saci de ciment, in scopul de a consolida casa bunicilor mei. Atunci, in acea perioada mi-am dat seama ce greseala am facut, faceam o munca care nu-mi placea si care mai tarziu va avea repercursiuni asupra sanatatii mele.

Apoi parca de nicaieri am cunoscut o fata, m-a facut sa ma las de fumat asa cum am spus mai devreme, mi-a redat increderea in mine si puterea de a incerca din nou sa-mi continui studiile universitare.

Iar incepusem facultatea, eram fericit si entuziasmat. Mi-a dat puterea de a reusi sa-mi iau majoritatea restantelor, si de a evolua in bine pe parcursul facultati. Ulterior incepusem sa am un avantaj fata de colegii din facultate, datorita educatiei tehnice primite pe parcursul scolii profesionale. Spre finalul facultatii mi-am dat seama ca nu pot sa-mi iau licenta datorita catorva examene restante, din materii banale si profesori incapatanati.

Intre timp ma logodisem cu prietena mea si incepusem sa facem planuri de nunta, urma ca dupa ce imi iau licenta si sa-mi gasesc un loc de munca, sa-i cer mana..

Intr-un final, doi ani mai tarziu dupa ce terminasem cursurile facultati, am reusit sa-mi iau licenta de inginer, eram mandru de mine, fericit ca-mi inplinisem un vis, ceea ce nu stiam e ca va urma din nou o perioada foarte grea in viata mea, o perioada in care urma sa pierd tot ce era mai drag mie. Din cauza stresului acumulat s-a produs o ruptura si ea a plecat. Eram la pamant cu fata in jos si nu aveam puterea sa ma ridic. Ajunsesem sa devin un liliac, dormeam ziua iar noaptea eram treaz, neputand inchide un ochi ( daca poti sa dai play la melodia One – metallica, o gasesti in playlist, ritmul melodiei exprima perfect starea prin care treceam). Incet dragostea care o purtam pentru acea fata s-a transformat in gelozie, pentru ca ea isi gasise pe cineva  la scurt timp dupa ce ne-am despartit. Gelozia s-a transformat incet incet in furie, pentru ca nu mai suportam atentia care mi-o acorda. Nu mai suportam sa o vad de fiecare data comportandu-se cu mine de parca nu s-ar fi intamplat nimic intre noi. Imi rupea sufletul in bucatele .

Si cum spuneam mai devreme ca o belea nu vine niciodata singura, tatalui meu i s-a agravat starea de sanatate, iar eu il invinovateam pe el pentru ruptura care se produsese intre mine si prietena mea. Cat regret ca am facut acest lucru, cat regret ca nu am petrecut mai mult timp cu el.

Trei saptamani mai tarziu reusisem sa semnez un contract cu firma la care lucrez inca si acum, incepeam serviciul pe data de 2 mai. Pe 29 aprilie tatal meu se stinsese din viata.

Inca mai pastram legatura pe atunci cu ea, dar avea sa vina o perioada si mai grea.

 O perioada in care ma gandeam sa renunt  din nou la facultate,  de data asta eram inscris la master cu bursa.

A reaparut acea furie despre care vorbeam, dar asta nu ma transforma intr-un om violent, reuseam sa o canalizez constructiv, prin munca. Este obositor ce-i drept  dar reuseam sa ma calmez la serviciu si imi doream sa petrec cat mai mult timp posibil acolo. Uram week-end-urile, pentru ca nu faceau decat sa-mi aduca aminte de ceea ce a fost o data langa mine. Imi doream sa ma trezesc in pat si sa realizez ca a fost doar un cosmar, dar durerea imi aducea aminte ca nu visez, ca totul e cat se poate de real.

La scurt  timp am rupt de tot legatura cu fosta mea logodnica. Nu mai suportam nervii care se creau atunci cand ii auzeam vocea.

De unde credeam ca am ajuns la fundul gropi, gaseam o groapa si mai adanca. Eram in cadere libera.

Dar incet si cu pasi mici, am inceput sa ma ridic, am inceput sa trag concluzii acolo unde am gresit, am inceput sa-mi repun viata in ordine, am inceput sa ma disciplinez. Sa nu-mi mai permit sa ma gandesc acolo unde durea, numai eu stiu cate injuraturi mi-am tras in gand, cand ma abateam de la traseul stabilit inainte.

Incetul cu incetul am inceput sa am performane si la serviciu, din cate imi spun colegii, dar eu inca nu cred ca sunt la performante maxime.

Intre timp am incercat  sa-mi deschid inima ranita si catre alte persoane dar ceea ce am intalnit nu a facut decat sa-mi mareasca frustrarea si sa-mi adanceasca depresia. M-am lasat pagubas de data asta, simteam ca ar fi cazul sa ma opresc din cautari, ca nu este inca cazul de a incepe o relatie noua.

La serviciu imi mergea din ce in ce mai bine, au fost momente cand lucram cate 12-13 ore pe zi timp de 6 zie, da mergeam la serviciu si sambata sau duminica si lucram 8 ore. Intr-un fel mi-a prins bine aceasta perioada, a fost ca un pansament psihic. Realizasem ca m-am transformat intr-un dependent de munca.

A  trecut un an, de cand tatal meu s-a stins, inca ii mai simt lipsa pe acasa.

Ti-am spus ca am lucrat pe santier mai devreme, e repercursiunea e ca in timp am capatat o discopatie lombara. Ce inseamna? Pai gandeste-te in felul urmator, intre vertebre exista un cartilagiu, care nu da voie ca vertebrele sa intre in contact una cu cealalta. Mie mi-sa presat interstitiul (spatiul) dintre vertebra L1 si L2. Momentan nu pare cine stie ce dar, aceasta reducere de distanta intre vertebre imi preseaza pe nervul sciatic, ceea ce se traduce printr-o durere resimtita in permanenta in piciorul stang, care migreaza cand spre coapsa, genunchi sau spre calcai. Dar partea buna e ca m-am obisnuit cu durerea. Partea rea e ca in mai bine nu se poate face decat prin operatie.

Aceasta inlantuire de efecte negative m-a facut sa vad lumea cu alti ochi, din alta perspectiva, anii copilariei s-au terminat brusc, o data cu trecerea in nefiinta a tatalui meu dar tot in aceasta perioada am invatat cu adevarat ce inseamna pasiune, suferinta, entuziasm si mai nou fericire.

Un prieten foarte bun mi-a zis la un moment, cand eram la pamant, „las ca o sa se termine cu bine. Daca nu e bine inseamna ca nu s-a terminat”. El e singurul care are puterea sa se uite in ochii mei si sa-mi zica: „dute dracului! Hai la o bere, nu mai fi trist”; este poate singurul meu prieten adevarat, care stiu ca m-a ajutat la nevoie, iar eu atunci cand el a avut nevoie.

De ceva timp am cunoscut o fata, mai intai pe strada in trecere, apoi la o iesire intre prieteni. Am cunoscut-o exact in perioada in care ma resemnasem in a mai cauta. Imi placea de ea de atunci, dar simteam ca nu sunt in stare sa merg mai departe. Pur si simplu nu puteam.

A mai trecut ceva timp de atunci, si am reluat legatura cu ea. Am descoperit o fiinta fantastica, care mi-a redat increderea in mine si puterea de a visa din nou. Datorita ei am creat acest blog si tot datorita ei acum pot zambi din nou. Parca am primit un pansament sufletesc care m-ajuta sa ma vindec mai repede. Este cea mai blanda persoana pe care am cunoscut-o, foarte inteligenta si mereu cu un sfat pregatit. Este foarte draguta si sensibila. In ultima perioada adorm cu gandul la ea, zambesc de fiecare data cand ma gandesc la ea si parca intr-un fel imi doresc sa devin un om mai bun. Mai multe nu mai vreau sa zic, decat ca in sfarsit cred ca am regasit fericirea.

Dorinta, dorinta de a fi mai bun, dorinta de a trece peste lucruri grele, de a inchide ochii si a trage o gura de aer in piept, dorinta de a-ti vedea un vis implinindu-se, dorinta de a nu face greselile altora, si mai ales dorinta de a oferi iubire cerand nimic in schimb. Astea sunt lucrurile care m-au motivat si inca ma mai motiveaza in viata.

Sper ca nu te-am intristat prea tare cu povestea mea. Iti multumesc daca ai avut rabdarea sa citesti tot, iar daca simti nevoia sa spui ceva legat de aceasta poveste sau sa adaugi un comentariu, esti bine venit in a o face.

Multumesc!